”𝑵𝒖 𝒗𝒆𝒊 𝒈𝒂̆𝒔𝒊 𝒏𝒊𝒄𝒊𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒗𝒊𝒆𝒕̗𝒊𝒊 𝒕𝒂𝒍𝒆, 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂̆ 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒂𝒅𝒆𝒗𝒂̆𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒈𝒂̆𝒔𝒆𝒔̗𝒕𝒆, 𝒄𝒊 𝒔𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒆𝒔̗𝒕𝒆” – Erich Fromm
Ne confruntăm cu o deziluzie absolută, cu dilema dezolantă dintre dragostea romantică, care nu mai este susținută de mituri, și ”dragostea fluidă”, mercantilă, în care efemerul înlocuiește permanentul, în care dragostea expiră repede sau devine învechită. Ne confruntăm cu tranziția de la căsătoria pe viață la monogamia succesivă. Cu toate acestea , niciuna dintre opțiuni nu ne convinge și avem nevoie să credem în continuare în dragoste și în finaluri fericite, asta este ceea ce dă încredere ființelor umane. Dovada este că majoritatea persoanelor care divorțează recidivează, deși, în multe cazuri, fiecare nouă uniune se consideră și se dorește a fi definitivă. Oamenii au nevoie să aibă încredere că lucrurile vor merge bine – asta ne oferă siguranță. Dar, ca adulți, suntem agenți activi ai direcției în care se îndreaptă lucrurile, în dezvoltarea și în rezultatul lor, așa că trebuie să ne implicăm și în realizarea lor.
Totuși, să nu facem vreo confuzie, nu dragostea trece printr-o criză, nici măcar căsătoria, ci persoana în sine. Și adevărul este că ”pentru a te simți bine cu cineva trebuie mai întâi să te simți bine în pielea ta” (încă o dată ne lovim de înțelepciunea Iepurelui Alb a lui Alice: ”Prima dată când te-am văzut, am făcut un pact cu mine însumi: <<Voi evita să te iubesc până când nu vei învăța să te iubești pe tine însuți>>”).
Despărțirile de partener au crescut pentru că ne transformăm într-un tip de ființă umană din ce în ce mai fragilă, mai hedonistă , mai consumeristă, iar acest consum include și dragostea . În acest moment, ființele umane nu au nici un punct de referință sau un emițător, nu știu de unde vin sau încotro se îndreaptă. Iar această stare de nedumerire este cea care a favorizat un individualism atroce în toate domeniile , inclusiv în dragoste.
Dragostea nu trece printr-o criză, nu poate fi niciodată în criză, pentru că a iubi și a fi iubit este o nevie umană. Avem nevoie să fim legați de persoane pe care le percepem ca fiind necondiționate și de durată, pe care le resimțim ca semnificative, care îndeplinesc funcțiile figurii de atașament, altfel spus, persoane ce reprezintă o bază de siguranță și ne oferă un spațiu în care ne putem refugia. În asta constă dragostea. Atracția interpersonală și îndrăgostirea pot fi doar ”trucuri” care ne împing spre această legătură.
Dragostea este o emoție pozitivă, dezirabilă și importantă în viața omului. Nimeni nu poate fi împotriva dragostei. Aceasta generează sentimente pe care nicio altă emoție nu le poate genera. De aceea, reiterez că nu dragostea trece printr-o criză, ci ființa umană și concepția despre dragostea romantică bazată pe idei din alte timpuri sunt cele care se află în criză. Dar alternativa de a ieși din această criză nu o reprezintă nici mercantilismul , nici utilizarea ființelor umane ca obiecte, nici libertatea fără restricții, nici hedonismul, nici plăcerea pusă pe un piedestal cu orice preț și mai presus de orice.
Bineînțeles, există și o nevoie umană de satisfacție erotică. Plăcerea erotică este o motivație puternică ce ne împinge să intrăm în contact cu o altă persoană în căutarea unui cumul de senzații fizice și, inevitabil, emoționale. De fapt, dorința sexuală este una dintre cele mai intense motivații umane. Dar ființele umane sunt ființe evoluate, al căror scop în viață nu este doar satisfacerea instinctelor mai presus de orice. Valoarea unei persoane constă în mult mia mult decât faptul de a fi un simplu obiect de plăcere. Suntem ființe mai evoluate decât restul animalelor, care sunt guvernate doar de instinctele lor. Ființele umane sunt guvernate ( pe lângă instinctele lor) de inteligență și voință. Ființele umane sunt capabile să ia decizii mai presus de instinctele lor, dar și de presiunile sociale și de mituri.
În capitolul următor, voi propune câteva puncte cheie care ne pot ghida spre o concepție mai modernă a dragostei, bazate pe teoria atașamentului.
