Există momente în viața unei profesii în care nu doar conținutul unei legi contează, ci și felul în care aceasta este gândită, discutată și asumată. Proiectul de lege privind organizarea profesiei de psiholog a fost, fără îndoială, unul dintre acele momente.
Adoptarea, ieri, de către Comisia pentru Sănătate din Senat, a unui raport de respingere nu reprezintă doar un episod procedural în traseul parlamentar al unei inițiative legislative. Ea reflectă tensiunea acumulată în jurul unui proiect perceput de o parte semnificativă a comunității profesionale ca fiind insuficient fundamentat prin consultare reală și potențial problematic din perspectiva echilibrului dintre reglementare și libertatea exercitării profesiei.
Reglementarea profesiei de psiholog este necesară. Societatea românească are nevoie de un cadru normativ coerent, modern, adaptat realităților academice și clinice actuale, precum și standardelor europene. Domeniul sănătății mintale a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, iar exigențele privind competența, etica și responsabilitatea profesională sunt legitime. Însă tocmai această importanță impune o construcție legislativă riguroasă, transparentă și participativă.
O lege care modifică regulile pentru mii de psihologi și influențează indirect accesul la servicii pentru milioane de beneficiari nu poate fi adoptată în absența unei consultări reale, substanțiale și incluzive. Consultarea nu este o formalitate administrativă, ci un proces esențial de validare profesională și democratică. În lipsa ei, orice reformă riscă să fie percepută ca impusă, nu asumată.
Reacțiile din partea specialiștilor au fost puternice și argumentate. S-au invocat riscuri de concentrare excesivă a puterii decizionale în interiorul organismelor profesionale, posibile probleme de constituționalitate, precum și nevoia unei compatibilități clare cu legislația europeană în materia libertății de exercitare a profesiilor. Au existat îngrijorări privind accesul în profesie al tinerilor absolvenți, privind echilibrul dintre control și autonomie profesională, precum și privind impactul indirect asupra beneficiarilor serviciilor psihologice.
În luna ianuarie, o dezbatere publică amplă, organizată la solicitarea psihologilor și psihoterapeuților, a reunit peste trei sute de specialiști. Mesajul transmis a fost unul coerent și convergent: forma propusă nu răspunde adecvat nevoilor reale ale profesiei și nici interesului public în materia accesului la servicii de sănătate mintală. Raportul de respingere adoptat în Senat pare să fi receptat acest semnal.
Dincolo de disputa punctuală asupra unui proiect legislativ, miza este mai profundă. Profesia de psiholog funcționează la intersecția dintre știință, etică și responsabilitate socială. Ea implică lucrul cu vulnerabilitatea umană, cu traumele, cu fragilitatea emoțională. Orice reglementare care o privește trebuie să fie rezultatul unui dialog matur între legiuitor și comunitatea profesională, între exigențele juridice și realitățile clinice.
Legiferarea nu poate deveni un instrument de consolidare a unor poziții instituționale, ci trebuie să rămână un mecanism de protecție a interesului public. În acest context, interesul public nu este o noțiune abstractă. El înseamnă acces real la servicii de calitate, pluralism profesional, standarde clare de formare și evaluare, dar și respectarea principiilor constituționale privind libertatea exercitării profesiilor și proporționalitatea restricțiilor.
Respingerea actualului proiect nu ar trebui interpretată ca o negare a nevoii de reformă. Dimpotrivă. Ea poate reprezenta un punct de plecare pentru reluarea discuției într-un cadru autentic transparent, cu participarea efectivă a profesioniștilor, a mediului academic și a reprezentanților beneficiarilor de servicii. O lege solidă nu se construiește în grabă și nici în absența celor pe care îi reglementează.
Într-un domeniu atât de sensibil precum sănătatea mintală, legitimitatea normei juridice derivă nu doar din votul parlamentar, ci și din încrederea comunității profesionale. Iar încrederea se câștigă prin dialog, claritate și echilibru.
Discuția trebuie reluată. Corect, transparent și cu respect pentru complexitatea unei profesii care, prin natura ei, lucrează cu cele mai fine dimensiuni ale umanului.
